Când erai copil, mama ta te îndemna de fiecare dată să saluți oamenii pe lângă care treci. Aveai nevoie de multe întrebări pentru a reuși să spui câteva cuvinte despre filmul tău preferat. De asemenea, cred că te-a îndemnat să sufli la fiecare aniversare în lumânările de pe tort.

Hei, omule, acum numai ești băiatul mamei, ci un bărbat frumos și greu să-mi ții mintea și sufletul sub control. Este fermecător să îți folosești zâmbetul ca o baghetă magică. Este ca un dans seducător când mintea noastră vorbește și se distrează și se bucură de lucrurile simple.

Dar pentru toate astea nu înseamnă că reușești să mă droghezi cu lucruri simple. Chiar și așa mintea mea rămâne vigilentă. Trebuie să te salut dimineața pentru a începe să comunicăm. Dacă te întreb ceva nu răspunzi. Ești un om al cuvintelor. Dar nu poți face eu zece pași înainte și tu abia unul. Inițierea comunicării aduce încredere, confort și pasiune în orice relație. Tu nu ai nevoie de un prompter pentru a urmări literele scrise de mine. Pașii făcuți împreună, micile arte de a arăta că îți pasă aduc siguranță amândurora.

Dacă simți că vrei normalitate, atunci merită să o păstrezi aproape. Nu aștepta instrucțiuni!