Am reușit să ne întoarcem spre seară la mal epuizați, uscați și arși de soare, dar clar fără pește dar cu multe amintiri. Trebuia să stăm în larg timp de trei ore sau cam așa, să prindem niște pești pentru restaurant, apoi să-l aducem înapoi și, sperăm, să mâncăm o parte din recompensa noastră. Opt ore mai târziu, tocmai reveneam la uscat; prinsese un mic zvârcolitor care se agita pe fundul găleții. Dar el m-a învățat cum să arunc undița, cum să mulinez… apoi am pornit spre Insula Paradisului, unde ne-am plimbat prin iarbă înaltă am făcut o baie, i-am povestit despre viața mea și mi-a spus despre a lui. Nu mă puteam opri să mă gândesc dacă mă va săruta sau nu. Totul a fost extrem de confuz și incitant. Am uitat să îmi aplic din nou protecția solară.

Pe înserat eram tot cu Sebastian, în restaurantul de pe mal, am continuat să mai petrecem câteva ore împreună, bând vreo două sticle de vin și povestind câte-n lună și în stele. A fost cald, fermecător, curios să afle detaliile vieții mele, dar niciodată nimic mai mult. Fuseseră momente lungi în barcă fără să vorbim, dar nu m-am simțit niciodată ciudat. Mă privea într-un fel anume, nu mă judeca, doar contempla. Mi-a relatat apoi propria poveste – un băiat mare, pierdut, fericit pe cont propriu. Era bărbătesc și, uneori, dur, dar zâmbetul lui te înmuia.

Mai devreme, el îmi spusese că aș putea să stau la el pentru a economisi niște bani dacă îmi place. Avea un hamac în care putea dormi, iar eu puteam să iau patul.  Am chicotit spunând – Nu, mulțumesc. Când ne-am despărțit în acea seară, invitația a venit din nou. – Poate vii totuși mai târziu să ne uităm la un film. Am încercat să nu râd, pentru că, dacă aș face-o, ar fi trebuit să-i spun la ce mă gândeam. Cum să văd oare un film pe Netflix în spaniolă, când eu sunt cam afoană. Mi-a arătat totuși unde locuiește. Culmea, poteca ținută drept înainte ajungea la cazare mea. M-am dus acasă și am făcut duș. Apoi, fără să mă gândesc, parcă împinsă de ceva, dar puțin panicată și încântat, m-am suit pe bicicletă, cu o rochie albă care flutura în spatele meu, și o eșarfă pe umeri și m-am revăzut ca în vis ciocănind la ușă… Ne-am întins pe patul lui ascultând muzică timp de două ore, ca niște adolescenți. În cele din urmă m-am convins că îl pot săruta și am făcut-o. 

Planurile mele pentru Tulum, pentru zilele de plajă și yoga au dispărut rapid și a doua zi dimineață mi-am mutat lucrurile de la Airbnb în apartamentul lui.

Am avut cinci zile împreună. Dimineața ne relaxam la o cafea pe terasă, înainte să plece ei spre serviciu, serile împreună au fost fantastice, gătind cina pe o farfurie fierbinte și ascultând jazz în surdină. Am urmărit filme dublate în spaniolă și am avut conversații lungi despre nimic și parcă despre tot. Într-o noapte ne-am îndreptat ținându-ne de mână spre dormitorul decorat de lumânări. Mi s-a părut o adevărată poveste de dragoste, trecătoare și dramatică. Mă îndrăgosteam de ceea ce se întâmpla la fel de mult cât mă îndrăgosteam de el.

Pentru că, desigur, m-am convins că mă îndrăgostesc. Sunt o fraieră, cred că îl iubesc, pentru că iubesc romantismul. Ne-am simțit foarte bine și aș vrea să pot explica cât de frumos este. – Ce-ar fi dacă m-aș muta aici? Întrebarea a trecut de la a suna nebun la a suna rațional. Pentru prima dată în viața mea, creierul meu a formulat acest gând. Am avut o aventură, relație bolnavă timp de șapte ani. Acum am început să înțeleg de ce oamenii fac lucruri nebunești. Am început să mă simt ca o persoană nebună. Nebună din dragoste și învăluită de dragostea lui…